23

Zambesc.
Zambesc si incerc sa ma invalui in amintiri placute ale ultimului an. Amintiri care nu sunt deloc putine. Amintiri intradevar de neuitat, fara de care nu mi-as mai putea imagina viata. Un an perfect, as putea spune. Am invatat ce inseamna sa am mai mult decat mi-am dorit vreodata.
In ciuda acestul fapt, recunosc ca am o minte puerila, nu stiu sa pastrez acest "lucru" sacru, nepretuit. Nu stiu. As da orice sa invat. Incerc sa invat. Poate am nevoie de timp. Am ajuns la dureroasa concluzie ca totul este perfect in afara mea. Sunt in plus si vreau sa ma adaptez. Vreau sa schimb acest lucru. De la dorinta de perfectiune am trecut la dorinta macar de a ma adapta. Ma simt norocoasa ca am reusit sa cunosc ceea ce inseamna cu adevarat o perioada frumoasa, am invatat sa apreciez orice privire, orice gest, orice zambet. Nu mai vreau sa stric ce-i frumos. Simt ca stric tot. Vreau sa fac parte din acest intreg perfect.
Vreau sa zambesc in continuare, vreau ca aroma imbatatoare, euforica a acestei perioade sa dainuie vesnic.
Zambesc. Dar vreau sa zambim impreuna..

Cum sa inchizi o gaura neagra

Acum voi dovedi din nou faptul ca scriu aici doar cand se intampla ceva notabil in viata mea sau cand pur si simplu simt nevoia sa scriu.
Astazi.. am invatat ceva nou. In primul rand, am redescoperit cu adevarat cat de geniali pot fi cei de la Green Day. Sa luam un exemplu de melodie: Poprocks&Coke. Nu am luat acest exemplu intamplator, desigur. Astazi am descifrat cu adevarat aparent simplele vorbe ale acestei melodii, am descoperit ca in spatele acestei linii melodice simple se ascunde adevaratul "secret" care daca ar fi inteles de toti oamenii, am trai intr-o lume mai buna.
Astazi am invatat ca in spatele vorbelor, in spatele sentimentelor exista responsabilitati ce trebuie asumate. Trebuie sa existe un fundament mai adanc. Si mai ales, trebuie trecut peste orgolii prostesti, peste egoism, peste o falsa imagine ce ne place sa ne-o imprimam. Ne orbesc aceste lucruri si uitam ce conteaza cu adevarat, uitam sa ne dedicam lucrurilor importante.
Astazi am invatat ca nu sunt cine credeam ca sunt. Probabil pana azi am gandit ca "nimeni nu imi rezista", nu m-am gandit ca de fapt undeva adanc in mine sta ascuns faptul ca eu nu pot rezista. Recunosc, am fost prea plina de mine. Si acest lucru m-a cufundat si mai mult intr-o stare execrabila, acest lucru a daunat si mai mult. Propria mea prostie era sa distruga tot ce am mai drag. Am fugit de responsabilitati, am ales o cale stupida si aparent mai simpla, care a dus la complicatii fara sens. M-am complicat fara sens, am ranit si in consecinta m-am ranit si pe mine fara sens.
Dar cum de brusc totul a capatat sens?
Simplu. Un vers pe care l-am auzit de mii de ori, ce a rasunat incontinuu in mintea mea, acum a reusit sa rasune si in inima, a reusit sa ma faca sa inteleg ce conteaza cu adevarat.
Totul este brusc, atat de simplu.

"I`ll be there for you."

Great Expectations

So here I am, din nou cu un teanc de foi albe in fata, o durere de stomac ingrozitoare si o dorinta deliranta de a descrie metropola din mine cu ajutorul cuvintelor. Atata timp cat se vorbeste atat despre faptul ca citind despre experientele altora ne imbogatim in vreun fel, de ce sa nu incerc si eu sa zugravesc prin cuvinte arhitectura neobisnuita a mintii si inimii mele? Poate candva aceste randuri vor folosi cuiva, poate voi schimba vreodata vieti. De cand ma stiu, acesta este probabil visul meu cel mai arzator, sa fac ceva pentru a schimba lumea. Suna naiv si vizionar, dar de ce nu? Intradevar, traim intr-o lume in care vorbele scrise nu mai sunt apreciate, cele 24 de ore ale zilei nu ajung pentru asa ceva. Ne concentram vietile asupra lucrurilor neimportante si desi nu e bine, acest lucru nu se va schimba vreodata. Viata este un roman rotund, lucrurile se intampla iar si iar, fiecare dintre noi este o piesa mica si neimportanta, oricat de greu ne-ar fi sa acceptam acest lucru. Aceasta idee ma duce cu mintea la vorbele lui Emil Cioran, din "Amurgul gandurilor". Acesta spune ca daca spunem cuiva ca Universul nu are niciun sens, nu are o reactie negativa, probabil gandind si el la fel. Dar daca ii spui ca el, ca om, nu are niciun sens, e foarte probabil sa i se para o idee scandaloasa. Dar intradevar este o idee perfect valabila, suntem una cu Universul. Suntem dependenti de Univers dar Universul nu este dependent de noi. Putem particulariza si mai mult: Suntem dependenti de lumea din jurul nostru, dar lumea nu este dependenta de noi. Doar in sens negativ, de exemplu existenta resurselor noastre depinde de cumpatarea cu care le folosim. Ma rog, nu intentionez sa tin lectii de ecologie aici, sunt probabil un om la fel de ignorant ca multi altii in fata acestei probleme, poate din cauza tam-tamului facut fara rost. Intotdeauna o idee va fi suprapopularizata dintr-un scop "cu 2 taisuri". Sa luam un alt exemplu, religia. Desi este cea mai veche intitutie inca activa a lumii, Biserica nu este intotdeauna in concordanta cu legile morale. Daca religia este atat de pura, de ce au existat cruciadele? Si cum ramane cu Inchizitia? Traim intr-o lume ipocrita, lucrurile in care credem sunt doar iluzii sau roadele ipocriziei altor oameni. Ne facem iluzii in legatura cu oameni din jurul nostru, uneori trecem cu vederea, dar astfel nu ajungem niciodata fericiti. Tot trecand peste, ajungem sa nu mai fim sinceri si ne trezim ca traim intr-o lume altfel decat cum credeam noi ca este. Ne trezim ca realitatea noastra este paralela cu cea adevarata. Ne trezim singuri, ne trezim brusc, ne trezim dureros, ne trezim dezamagiti.
Sau cel mai rau, refuzam sa ne trezim.

Intens

Acesta este cuvantul zilei de azi, believe it or not. Sentimente intense, imagini intense. Intens, ca raceala ghetii. Gheata. Rece. Da, si ceva rece poate fi intens. Te poate coplesi. Poti simti cum te sfarseste, cum iti doresti sa termini cu tot, sa pleci undeva departe. Dar nu poti. De ce nu putem fugi? Da, am aceasta dorinta lasa. Recunosc, sunt un om las, vreau sa fug, sa las totul in urma, sa simt ca traiesc. Vreau sa fug.
Nu mai vreau nimic..

Fara Titlu

Dupa cum se poate vedea, nu mi-am putut respecta promisiunea de a scrie des, si iata ca scriu acum, dupa mai bine de o luna. Probabil nu e de mirare, pentru ca in general nu sunt o persoana perseverenta, ma plictisesc rapid, nu am continuitate in ceea ce fac. Nu spun ca nu as fi avut ce sa scriu, probabil in fiecare moment al vietii mele am ce sa scriu, in mintea mea se insira continuu cuvintele pe care mi-ar placea sa le astern pe hartie, sau pe acest papirus cibernetic fara suflet.
Asa ma simt acum. Fara suflet, fara culoare. Doar cu multe intrebari, multe dileme. Multe intrebari in legatura cu tot ce e in jurul meu. In legatura cu ce dureaza si ce nu dureaza. Am inceput sa ma descopar mai bine, sa descopar noi sentimente pe care sunt capabila sa le traiesc. Am descoperit ca pot fi furioasa. Nu am descoperit inca motivele. Imi vars furia, implantez cutite in persoane care nu merita un asemenea tratament. De ce? Nu stiu..
Ma simt vinovata de tot ce se intampla in jurul meu. Mi-e teama de tot. Mi-e teama de mine.

Gandurile mele la inceput de toamna

Continuand scrierile lungi si seci si probabil neimportante pt oricine din acest iad spiritual, tin sa precizez faptul ca mi-am descoperit o noua calitate: ipocrizia.
Probabil par fiinta imperturbabila care nu este lovita de nimeni si nimic, par persoana care poate lua pe oricine peste picior fara nici un resentiment.
Gresit.
Sunt o fiinta umana, implicit o fiinta vulnerabila, dezorientata, care dezamageste oricand. Sunt o fiinta vulnerabila pentru ca ma atinge orice. Sufar pentru persoanele la care tin, poate uneori mai mult decat sufar pentru mine. Ma amestec in labirinturi hidoase in care de fapt nu am ce cauta. Uneori din dorinta de a ajuta reusesc doar sa dezamagesc, si acesta este lucrul cel mai abominabil.
Sunt o fiinta dezorientata deoarece nu imi gasesc locul. Iar cand in sfarsit mi l-am gasit, gandurile ca aceste momente sunt prea frumoase pentru a fi adevarate vor spulbera totul. Niciodata nu mi-am gasit cu adevarat locul. E frustrant uneori cum faci orice pentru anumite persoane si nu primesti aproape nimic inapoi. E frustrant ca mi-am format caracterul astfel de mai bine de 3 ani si acum nu mai pot da timpul inapoi sa schimb aceste lucruri. Imi doresc ca macar o data sa intalnesc pe cineva sa se poarte cu mine asa cum ma port si eu. Nu neg faptul ca am cunoscut persoane extraordinare. Dar oare aceste persoane ma inteleg cu adevarat? Probabil nu.. probabil pentru toata lumea sunt doar o piesa dintr-un joc al prieteniilor si sentimentelor, un joc important, eu fiind o piesa neimportanta.
Prietenii mei, in mare parte, sunt niste oameni mai mult decat OK. You can have fun with them. Dar de parca distractia ar fi totul.. Desi uneori imi doresc ca distractia sa fie totul si sa nu mai existe sentimente. De ce si dezamagirea este un sentiment? Uneori si daca ma plictisesc de un om, pot afirma ca sunt dezamagita, ca respectivul nu este asa cum mi-l inchipuiam. Dezamagirea apare in diferite circumstante, dar dupa instalarea acesteia, nimic nu mai este la fel.
Parerea mea este ca cea mai grava, daca o pot numi astfel, forma de dezamagire este cea cu care te "incanta" prietenii cei mai apropiati. Suferi, te dai cu capul de pereti, nu stii ce sa mai faci. Dar nu poti da timpul inapoi ca sa eviti acea persoana si implicit dezamagirea. Tot ce-ti mai ramane este sa mergi mai departe. Deoarece lungul si anevoiosul fir al vietii este plin de dezamagiri, oricat am incerca sa le evitam.
In ciuda faptului ca suntem des dezamagiti, nu trebuie sa facem greseala de a ne priva de sentimente. Nu trebuie sa fugim de ideea de a ne atasa de cineva, pentru ca putem avea surprize placute de unde ne asteptam mai putin.

Introducere

Voi lasa aici o mica parte din mine si temerile mele, desi sunt in total dezacord cu scrierile cibernetice. Mi se pare un act grotesc metamorfoza sentimentelor unui autor in cod binar. Nu poti inlocui copertile cu titluri scrise cu litere vrajite cu fisiere in format .txt. Odata cu sentimentele se anihileaza si mirosul cartilor. Pentru mine, cartile nu miros a vechi sau a nou, ci fiecare carte are mirosul sau: putin din mirosul autorului, putin din mirosul epocii in care a fost scrisa, etc. Dar acum, sa dam jurnalului prioritate si frau liber mintii mele inlantuite de ganduri nefaste, mintii mele doritoare de a revolutiona, mintii mele neobisnuite cu idei usor de digerat si probleme cu rezolvari facile. Tin sa precizez ca eu insami sunt ca o problema cu o rezolvare complicata, desi cine nu ma cunoaste cu adevarat are tendinta sa creada ca sunt o persoana vesela si nimic mai mult de atat. Sincer nici nu recomand lumii sa ma cunoasca. The funny Bhu e o persoana comoda pentru oricine, pe cand the real one poate da de furca in multe situatii. Daca totusi aceasta descriere sincera si directa a mea nu v-a speriat inca, va invit sa urmariti ce voi scrie in ACEST JURNAL IEFTIN in continuare. :-)