Dupa cum se poate vedea, nu mi-am putut respecta promisiunea de a scrie des, si iata ca scriu acum, dupa mai bine de o luna. Probabil nu e de mirare, pentru ca in general nu sunt o persoana perseverenta, ma plictisesc rapid, nu am continuitate in ceea ce fac. Nu spun ca nu as fi avut ce sa scriu, probabil in fiecare moment al vietii mele am ce sa scriu, in mintea mea se insira continuu cuvintele pe care mi-ar placea sa le astern pe hartie, sau pe acest papirus cibernetic fara suflet.
Asa ma simt acum. Fara suflet, fara culoare. Doar cu multe intrebari, multe dileme. Multe intrebari in legatura cu tot ce e in jurul meu. In legatura cu ce dureaza si ce nu dureaza. Am inceput sa ma descopar mai bine, sa descopar noi sentimente pe care sunt capabila sa le traiesc. Am descoperit ca pot fi furioasa. Nu am descoperit inca motivele. Imi vars furia, implantez cutite in persoane care nu merita un asemenea tratament. De ce? Nu stiu..
Ma simt vinovata de tot ce se intampla in jurul meu. Mi-e teama de tot. Mi-e teama de mine.
duminică, 21 octombrie 2007
vineri, 14 septembrie 2007
Gandurile mele la inceput de toamna
Continuand scrierile lungi si seci si probabil neimportante pt oricine din acest iad spiritual, tin sa precizez faptul ca mi-am descoperit o noua calitate: ipocrizia.
Probabil par fiinta imperturbabila care nu este lovita de nimeni si nimic, par persoana care poate lua pe oricine peste picior fara nici un resentiment.
Gresit.
Sunt o fiinta umana, implicit o fiinta vulnerabila, dezorientata, care dezamageste oricand. Sunt o fiinta vulnerabila pentru ca ma atinge orice. Sufar pentru persoanele la care tin, poate uneori mai mult decat sufar pentru mine. Ma amestec in labirinturi hidoase in care de fapt nu am ce cauta. Uneori din dorinta de a ajuta reusesc doar sa dezamagesc, si acesta este lucrul cel mai abominabil.
Sunt o fiinta dezorientata deoarece nu imi gasesc locul. Iar cand in sfarsit mi l-am gasit, gandurile ca aceste momente sunt prea frumoase pentru a fi adevarate vor spulbera totul. Niciodata nu mi-am gasit cu adevarat locul. E frustrant uneori cum faci orice pentru anumite persoane si nu primesti aproape nimic inapoi. E frustrant ca mi-am format caracterul astfel de mai bine de 3 ani si acum nu mai pot da timpul inapoi sa schimb aceste lucruri. Imi doresc ca macar o data sa intalnesc pe cineva sa se poarte cu mine asa cum ma port si eu. Nu neg faptul ca am cunoscut persoane extraordinare. Dar oare aceste persoane ma inteleg cu adevarat? Probabil nu.. probabil pentru toata lumea sunt doar o piesa dintr-un joc al prieteniilor si sentimentelor, un joc important, eu fiind o piesa neimportanta.
Prietenii mei, in mare parte, sunt niste oameni mai mult decat OK. You can have fun with them. Dar de parca distractia ar fi totul.. Desi uneori imi doresc ca distractia sa fie totul si sa nu mai existe sentimente. De ce si dezamagirea este un sentiment? Uneori si daca ma plictisesc de un om, pot afirma ca sunt dezamagita, ca respectivul nu este asa cum mi-l inchipuiam. Dezamagirea apare in diferite circumstante, dar dupa instalarea acesteia, nimic nu mai este la fel.
Parerea mea este ca cea mai grava, daca o pot numi astfel, forma de dezamagire este cea cu care te "incanta" prietenii cei mai apropiati. Suferi, te dai cu capul de pereti, nu stii ce sa mai faci. Dar nu poti da timpul inapoi ca sa eviti acea persoana si implicit dezamagirea. Tot ce-ti mai ramane este sa mergi mai departe. Deoarece lungul si anevoiosul fir al vietii este plin de dezamagiri, oricat am incerca sa le evitam.
In ciuda faptului ca suntem des dezamagiti, nu trebuie sa facem greseala de a ne priva de sentimente. Nu trebuie sa fugim de ideea de a ne atasa de cineva, pentru ca putem avea surprize placute de unde ne asteptam mai putin.
Probabil par fiinta imperturbabila care nu este lovita de nimeni si nimic, par persoana care poate lua pe oricine peste picior fara nici un resentiment.
Gresit.
Sunt o fiinta umana, implicit o fiinta vulnerabila, dezorientata, care dezamageste oricand. Sunt o fiinta vulnerabila pentru ca ma atinge orice. Sufar pentru persoanele la care tin, poate uneori mai mult decat sufar pentru mine. Ma amestec in labirinturi hidoase in care de fapt nu am ce cauta. Uneori din dorinta de a ajuta reusesc doar sa dezamagesc, si acesta este lucrul cel mai abominabil.
Sunt o fiinta dezorientata deoarece nu imi gasesc locul. Iar cand in sfarsit mi l-am gasit, gandurile ca aceste momente sunt prea frumoase pentru a fi adevarate vor spulbera totul. Niciodata nu mi-am gasit cu adevarat locul. E frustrant uneori cum faci orice pentru anumite persoane si nu primesti aproape nimic inapoi. E frustrant ca mi-am format caracterul astfel de mai bine de 3 ani si acum nu mai pot da timpul inapoi sa schimb aceste lucruri. Imi doresc ca macar o data sa intalnesc pe cineva sa se poarte cu mine asa cum ma port si eu. Nu neg faptul ca am cunoscut persoane extraordinare. Dar oare aceste persoane ma inteleg cu adevarat? Probabil nu.. probabil pentru toata lumea sunt doar o piesa dintr-un joc al prieteniilor si sentimentelor, un joc important, eu fiind o piesa neimportanta.
Prietenii mei, in mare parte, sunt niste oameni mai mult decat OK. You can have fun with them. Dar de parca distractia ar fi totul.. Desi uneori imi doresc ca distractia sa fie totul si sa nu mai existe sentimente. De ce si dezamagirea este un sentiment? Uneori si daca ma plictisesc de un om, pot afirma ca sunt dezamagita, ca respectivul nu este asa cum mi-l inchipuiam. Dezamagirea apare in diferite circumstante, dar dupa instalarea acesteia, nimic nu mai este la fel.
Parerea mea este ca cea mai grava, daca o pot numi astfel, forma de dezamagire este cea cu care te "incanta" prietenii cei mai apropiati. Suferi, te dai cu capul de pereti, nu stii ce sa mai faci. Dar nu poti da timpul inapoi ca sa eviti acea persoana si implicit dezamagirea. Tot ce-ti mai ramane este sa mergi mai departe. Deoarece lungul si anevoiosul fir al vietii este plin de dezamagiri, oricat am incerca sa le evitam.
In ciuda faptului ca suntem des dezamagiti, nu trebuie sa facem greseala de a ne priva de sentimente. Nu trebuie sa fugim de ideea de a ne atasa de cineva, pentru ca putem avea surprize placute de unde ne asteptam mai putin.
Introducere
Voi lasa aici o mica parte din mine si temerile mele, desi sunt in total dezacord cu scrierile cibernetice. Mi se pare un act grotesc metamorfoza sentimentelor unui autor in cod binar. Nu poti inlocui copertile cu titluri scrise cu litere vrajite cu fisiere in format .txt. Odata cu sentimentele se anihileaza si mirosul cartilor. Pentru mine, cartile nu miros a vechi sau a nou, ci fiecare carte are mirosul sau: putin din mirosul autorului, putin din mirosul epocii in care a fost scrisa, etc. Dar acum, sa dam jurnalului prioritate si frau liber mintii mele inlantuite de ganduri nefaste, mintii mele doritoare de a revolutiona, mintii mele neobisnuite cu idei usor de digerat si probleme cu rezolvari facile. Tin sa precizez ca eu insami sunt ca o problema cu o rezolvare complicata, desi cine nu ma cunoaste cu adevarat are tendinta sa creada ca sunt o persoana vesela si nimic mai mult de atat. Sincer nici nu recomand lumii sa ma cunoasca. The funny Bhu e o persoana comoda pentru oricine, pe cand the real one poate da de furca in multe situatii. Daca totusi aceasta descriere sincera si directa a mea nu v-a speriat inca, va invit sa urmariti ce voi scrie in ACEST JURNAL IEFTIN in continuare. :-)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)