Voi incepe aceasta postare aparuta intr-un moment previzibil cu o intrebare: Care este valoarea reala a timpului? Aceasta intrebare mi s-a tot invartit prin cap in ultima vreme si am vehiculat de asemenea niste idei, niste pareri legate de ce inseamna de fapt timpul pentru mine. Din punctul meu de vedere, timpul poate lua in unele cazuri o valoare neglijabila, in alte cazuri nu. Gandindu-ne ca viata fiecaruia fuge prin aceasta lume cu o viteza incredibila, nu putem neglija timpul, caci vremea noastra in aceasta lume trebuie traita cat de intens si frumos posibil. Timpul conteaza cu adevarat abia in momentul in care realizezi ca se scurge ireversibil, ca se indreapta mereu spre un punct terminus.
Pe de alta parte, timpul devine neglijabil in momentul in care avem parte de niste clipe cu adevarat de neuitat. Devine o notiune teoretica, demonstrata doar de un calendar sau de un ceas, caci practic, in momentele sublime ale vietii nu mai simti scurgerea timpului. Totul ramane intr-o stare de fericire constanta, care ingheata orice tentativa de incadrare temporala. Timpul devine un nou prizonier al Cutiei Pandorei, ramasa inchisa in aceste momente fantastice.
Aceste ganduri mi-au invaluit mintea intr-un moment in care a trebuit sa ma gandesc la insemnatatea trecerii timpului si la importanta incadrarii temporale a dezvoltarii unor sentimente. Intradevar timpul trece, dar nu putem judeca sentimentele in functie de timp. Ce inseamna un an? Nu pot raspunde la aceasta intrebare, deoarece acest ultim an a insemnat pentru mine mai mult decat ceilalti saisprezece pe care i-am parcurs pana acum. Acest an nu mai reprezinta un cadru temporal, ci un alt fel de reper. Il pot numi un capitol, sau inceputul unui capitol al vietii mele care imi doresc sa tina pana la capat.
Nu este o simpla aniversare, ci implinirea unui an de la un nou inceput.
