Great Expectations

So here I am, din nou cu un teanc de foi albe in fata, o durere de stomac ingrozitoare si o dorinta deliranta de a descrie metropola din mine cu ajutorul cuvintelor. Atata timp cat se vorbeste atat despre faptul ca citind despre experientele altora ne imbogatim in vreun fel, de ce sa nu incerc si eu sa zugravesc prin cuvinte arhitectura neobisnuita a mintii si inimii mele? Poate candva aceste randuri vor folosi cuiva, poate voi schimba vreodata vieti. De cand ma stiu, acesta este probabil visul meu cel mai arzator, sa fac ceva pentru a schimba lumea. Suna naiv si vizionar, dar de ce nu? Intradevar, traim intr-o lume in care vorbele scrise nu mai sunt apreciate, cele 24 de ore ale zilei nu ajung pentru asa ceva. Ne concentram vietile asupra lucrurilor neimportante si desi nu e bine, acest lucru nu se va schimba vreodata. Viata este un roman rotund, lucrurile se intampla iar si iar, fiecare dintre noi este o piesa mica si neimportanta, oricat de greu ne-ar fi sa acceptam acest lucru. Aceasta idee ma duce cu mintea la vorbele lui Emil Cioran, din "Amurgul gandurilor". Acesta spune ca daca spunem cuiva ca Universul nu are niciun sens, nu are o reactie negativa, probabil gandind si el la fel. Dar daca ii spui ca el, ca om, nu are niciun sens, e foarte probabil sa i se para o idee scandaloasa. Dar intradevar este o idee perfect valabila, suntem una cu Universul. Suntem dependenti de Univers dar Universul nu este dependent de noi. Putem particulariza si mai mult: Suntem dependenti de lumea din jurul nostru, dar lumea nu este dependenta de noi. Doar in sens negativ, de exemplu existenta resurselor noastre depinde de cumpatarea cu care le folosim. Ma rog, nu intentionez sa tin lectii de ecologie aici, sunt probabil un om la fel de ignorant ca multi altii in fata acestei probleme, poate din cauza tam-tamului facut fara rost. Intotdeauna o idee va fi suprapopularizata dintr-un scop "cu 2 taisuri". Sa luam un alt exemplu, religia. Desi este cea mai veche intitutie inca activa a lumii, Biserica nu este intotdeauna in concordanta cu legile morale. Daca religia este atat de pura, de ce au existat cruciadele? Si cum ramane cu Inchizitia? Traim intr-o lume ipocrita, lucrurile in care credem sunt doar iluzii sau roadele ipocriziei altor oameni. Ne facem iluzii in legatura cu oameni din jurul nostru, uneori trecem cu vederea, dar astfel nu ajungem niciodata fericiti. Tot trecand peste, ajungem sa nu mai fim sinceri si ne trezim ca traim intr-o lume altfel decat cum credeam noi ca este. Ne trezim ca realitatea noastra este paralela cu cea adevarata. Ne trezim singuri, ne trezim brusc, ne trezim dureros, ne trezim dezamagiti.
Sau cel mai rau, refuzam sa ne trezim.