Nu stiu daca tu crezi, dar eu da. Poti calatori in trecut prin intermediul amintirilor. Amintirile ne pot fi declansate de mai multi factori: interactionand cu un obiect care ne aduce aminte de ceva, automat ne vin in minte acele amintiri, sau revazand o persoana a carei prezenta a fost adanc ingropata in trecutul nostru. Poti face ceva cu o persoana pe care nu ai vazut-o de mult si iti vei reaminti de momentele petrecute cu ea/el. Dar ce se intampla cand o parte a amintirii lipseste? Cand acel ceva dispare iremediabil din viata ta, si desi ai face aproape orice efort titanic pentru a-l aduce inapoi, nu este posibil? Ce se intampla atunci? Va spun eu ce se intampla. Vi se va repeta mereu acel mecanic "o sa fie bine" sau "hai sa nu vorbim despre asta". De ce traim intr-o lume chiar atat de ipocrita? Oare daca ne ferim de un lucru, acel lucru nu mai exista? Daca nu vorbim despre ceva, inseamna ca nu ne gandim la acel ceva? Si nu este oare mai bine sa ne deschidem in fata celor care merita, deoarece interiorizarea nu face decat sa dauneze? Ori nu realizam importanta exteriorizarii, ori vrem sa pozam in pielea persoanei de fier, care nu este afectata cu nimic. Aceste comportamente nu ne vor ajuta in niciun fel sa evoluam, ci sa stagnam in suferinta si depresia noastra, sentimente lasate de acele amintiri, care din frumoase si nepretuite devin urate, umplandu-ne ochii de lacrimi cand acestea ni se invart in minte.
Acum voi vorbi strict despre mine. Eu tarziu am realizat aceste lucruri si realizez cat de norocoasa sunt ca am fost ajutata sa inteleg asta. Vorbind despre ce ma chinuie, am inceput sa ma gandesc la acele amintiri ca fiind unele frumoase, desi pierderea ma afecteaza la fel de mult si ma va afecta mereu. Mereu va exista acel gol.
Pentru ca pierderea unei persoane dragi nu lasa un gol de marimea unei persoane, ci de marimea unei lumi intregi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu